SUA solicită Chinei să reducă subvențiile industriale pentru a ajunge la un acord comercial

Publicat: 15/04/2019, 12:09

Negociatorii americani au cerut Chinei sa reduca subventiile industriale ca o condiție pentru a ajunge la un acord comercial după o puternică opoziție a Beijingului, potrivit două surse din cadrul discuțiilor, relatează Reuters.

Cele două mari economii ale lumii sunt de nouă luni într-un război comercial care a costat miliarde de dolari, a bulversat piețele financiare și lanțurile de aprovizionare.

Administrația Trump a aplicat taxe pe importurile de bunuri chinezești în valoare de 250 de miliarde de dolari pentru a crea presiune asupra Beijingului pentru a pune capăt unor politici – inclusiv subvențiilor industriale – despre care Washingtonul spune că afectează companiile americane care concurează cu firmele chineze. China a răspuns cu propriile sale tarife pentru mărfurile provenite din SUA.

Problema subvențiilor industriale este spinoasă, deoarece acestea sunt strâns legate de politica industrială a guvernului chinez. Beijing acordă subvenții și scutiri de impozit firmelor de stat și sectoarelor considerate strategice pentru dezvoltare pe termen lung. Președintele chinez Xi Jinping a întărit rolul statului în anumite părți ale economiei.

În încercarea de a obține o înțelegere în următoarea lună, negociatorii americani s-au resemnat cu ideea că trebuie să reducă aceste subvenții, asigurând mai puțin decât și-ar fi dorit și se concentrează în schimb pe alte domenii în care consideră că cererile sunt mai accesibile, au spus sursele.

Acestea includ finalizarea transferurilor de tehnologie forțate, îmbunătățirea protecției proprietății intelectuale și extinderea accesului la piețele din China, au spus sursele. China a dat deja semne că are în vedere aceste aspecte.

„Nu este vorba despre faptul că nu va fi spus niciun cuvânt despre asta, dar nu va fi foarte detaliat sau specific”, a spus o sursă familiarizată cu discuțiile cu privire la chestiunea subvențiilor.

„Dacă negociatorii americani definesc succesul în sensul schimbării modului în care funcționează economia Chinei, acest lucru nu se va întâmpla niciodată”, a spus altă sursă despre negocierile comerciale.

„O înțelegere care face ca Xi să pară slab nu este o afacere utilă pentru Xi. La orice acord vom ajunge, va fi mai bun decât cel pe care l-am avut și nu va fi suficient pentru unii oameni. Dar asta este politica”, a spus sursa.

China a promis la începutul acestui an să pună capăt subvențiilor care distorsionează piața pentru industriile naționale, dar nu a oferit detalii despre modul în care va atinge acel obiectiv, au declarat trei persoane familiarizate cu negocierile comerciale în februarie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali! A făcut avere din...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O...
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți...
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Ce a făcut Sorinel Copilul de Aur cu primii lui bani din cântări: „A cumpărat...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
S-a dat ordin SĂ FIE INTERZIS complet. Nimeni nu ar fi crezut că se va...
Salata cu piept de pui și brânză feta. Preparatul care te ajută să scapi de...
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Ce tematică deosebită au ales Oana Mosneagu și Vlad Gherman pentru nunta lor: "Suntem absolut...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...